In memoriam Prof.univ.dr. Adrian MITROI (N: 19.10.1936 – D: 22.01.2026)

Comunitatea academică a Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București își exprimă regretul profund prilejuit de încetarea din viață a domnului Prof.univ.dr. Adrian MITROI, personalitate marcantă a învățământului superior agronomic românesc.

Domnul Prof.univ.dr. Adrian Mitroi și-a dedicat întreaga carieră Catedrei de Mecanizarea Agriculturii, unde a activat ca profesor titular (1992–2007) și profesor consultant (din 2007), fiind cadru didactic al catedrei încă din anul 1963. Doctor în Agronomie din anul 1973 și conducător de doctorat din 1996, a contribuit decisiv la formarea profesională și științifică a numeroase generații de ingineri agronomi și cercetători.

De-a lungul activității sale, a deținut funcții importante în cadrul universității, fiind șef al Catedrei de Mecanizarea Agriculturii (1999-2007), membru al Senatului USAMV București (2000-2004) și membru al Consiliului Facultății de Agricultură (1999-2007). Totodată, a avut o recunoaștere deosebită pe plan național și internațional, ca membru al unor prestigioase societăți academice din România și Germania (Rationalisierungs-Kuratorium für Landwirtschaft – RKL, Germania – din 1973; Max-Eith Gesellschaft Agrartechnik im VDI (VDI-MEG), Arbeitskreis Internationale Agrartechnik, Germania (din 1999); Societatea academică SOFDAAD, România), coordonator de parteneriate universitare internaționale și cercetător științific invitat la universități de renume (Universität Hohenheim, Fakultät für Agrarwissenschaften – Germania (1992, 1995, 1998, 2001, 2004) și Christian Albrechts Universität, Kiel, Institut für Landwirtschaftliche Verfahrenstechnik, Germania (1992, 1995)).

Activitatea sa științifică și de expert a fost completată de implicarea în evaluarea și monitorizarea cercetării, a proiectelor de inovare și a programelor de excelență, precum și de contribuții în domeniul protecției proprietății intelectuale. Pentru meritele sale deosebite, a fost distins cu numeroase diplome și recunoașteri, culminând cu conferirea Ordinului „Meritul pentru Învățământ” în rang de Ofițer.

Dispariția sa reprezintă o pierdere profundă pentru Facultatea de Agricultură, pentru domeniul mecanizării agriculturii și pentru întregul învățământ superior românesc. Moștenirea profesională și umană a domnului Prof.univ.dr. Adrian Mitroi va rămâne un reper de excelență, rigoare și devotament academic.

Transmitem sincere condoleanțe familiei și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!