Camelia Popa este dovada vie că visurile prind rădăcini încă din studenție.
Studentă la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMV București, Camelia și-a transformat pasiunea pentru natură într-un proiect real: o plantație de lalele care astăzi bucură mii de oameni. Totul a început cu un vis și cunoștințele acumulate în timpul facultății.
A învățat, a crezut, a muncit – și a reușit.
Pentru toți studenții cu vise mari Camelia are un sfat: „Chiar dacă în cap planul este ușor, provocările din timpul derulării proiectelor sunt inevitabile, așa că înconjoară-te de oameni care cred în tine și în proiect atunci când tu nu mai poți și nu te opri din a da viață visului tău!”
Plantația de lalele se regăsește în satul Pătroaia-Deal din Dâmbovița și poate fi vizitat până pe 27 aprilie 2025.







